Descriere
PREZENTARE CARTE
Volumul de faţă a fost conceput ca instrument ajutător pentru profesori, ca aceştia să poată introduce şi utiliza metode de e-learning şi tehnici în cadrul disciplinelor pe care le predau, pentru a face lecţiile mai distractive, mai creative şi mai antrenante. Accentul este pus pe utilizarea cât mai multor instrumente Web 2.0 şi a social media pentru a crea şi partaja conţinuturi generate de elevi. La sfârşitul ghidului este inclusă şi o scurtă secţiune despre problemele legate de securitate, confidenţialitate, drepturi de copyright, utilizarea dispozitivelor mobile şi accesibilitatea digitală (pe diverse grupe de dizabilităţi). Aşadar, prin conţinutul său şi prin tematica abordată, ghidul se adresează în special educatorilor, învăţătorilor, profesorilor de liceu şi din şcoli generale care doresc să introducă metodele de e-learning în activităţile didactice. Este însă un instrument util şi pentru studenţii de la ştiinţele educaţiei şi de asemenea pentru toţi cei care urmează modulul pedagogic.
DESPRE AUTOARE
Gabriela Grosseck este conferenţiar în cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii de Vest din Timişoara. Cercetările sale vizează pedagogia online, metodele e-learning, instruirea asistată de noile tehnologii informaţionale şi de comunicare, informatica socială. Este preocupată şi pasionată de introducerea şi utilizarea tehnologiilor Web 2.0 şi social media în educaţie, la orice ciclu de studii şi de către orice actor educaţional.
Laura Maliţa, specialist în informatică la Universitatea de Vest din Timişoara, este şi cercetător la Institutul Român de Educaţie a Adulţilor (IREA), cu experienţă în coordonarea de proiecte europene. Direcţiile sale de cercetare cuprind: tehnologiile Web 2.0 pentru învăţare, activităţi sociale şi de predare, învăţare socială, povestiri digitale pentru învăţarea informală şi pentru găsirea unui loc de muncă.


Recenzii
Nu există recenzii până acum.