Descriere
PREZENTARE CARTE
Lucrările reunite în acest volum explorează, dintr-o perspectivă interdisciplinară, relațiile dintre activitățile extracurriculare și arta povestirii, subliniind rolul narațiunii ca instrument pedagogic cu valențe formative majore. Contribuțiile autorilor demonstrează că integrarea povestirii în contexte educaționale nonformale poate transforma procesul de învățare într-o experiență participativă, stimulativă și memorabilă, capabilă să dezvolte competențe cognitive, emoționale și sociale. Volumul „Arta povestirii, metodă interactivă în Arta educației. Bune practici în activitățile extracurriculare” oferă un cadru științific solid, completat de exemple de bune practici și reflecții aplicative, constituindu-se într-o resursă valoroasă atât pentru cercetătorii și teoreticienii din domeniul științelor educației, cât și pentru cadrele didactice și formatorii implicați în proiectarea de activități extracurriculare.
Coordonatoarele volumului






Recenzii
Nu există recenzii până acum.