Despre traduceri și traducere în limba română în secolul al XIX-lea

Descriere

PREZENTARE CARTE

„Interval de timp zbuciumat, cu frământări interne, cu un parcurs sinuos şi adesea imprevizibil, veacul al XIX-lea românesc prilejuieşte un dinamism insolit, un avânt creator extraordinar şi, mai ales, schimbări radicale pe toate planurile. În aceste ape tulburi şi învolburate, traducerea funcţiona ca o scriitură de exerciţiu, iar traducerile ca un proces de cizelare de talente latente, brute şi temătoare.
Paratextul preîntâmpină primul contact al cititorului cu textul traducătorului/autorului, îl averti­zează, îl incită la lectură, îi oferă cheia lecturii dar, totdeodată, îi ascunde cărări pe care ar fi tentat să le apuce. Îl deviază, îl abate, îl derutează, îl ademeneşte, îl amăgeşte. Analiza meta-discursului traductiv din secolul al XIX-lea are drept scop punerea în lumină a constantelor şi reperarea discontinuităţilor care, la rândul lor, pot fi supuse unor taxonomii proprii care să  genereze (noi) modele, şabloane şi chei de lectură. Discursurile care însoţesc traducerile în limba română din intervalul cuprins între anii 1801 şi 1899 par a se adresa publicului larg – cu un orizont cultural incert -, antrenând un arsenal defensiv-ofensiv de replici, argumente şi pledoarii menite să contracareze eventualele atacuri ostile privitoare la rezultatele muncii traducătorilor. În spaţiul românesc, secolul al XIX-lea confirmă stereotipul tălmăcitorului nevăzut şi existent exclusiv din perspectiva rezultatului trudei sale. Cu o singură diferenţă: aceea că, în multe cazuri, traducă­torul prezintă un comportament dual. Pe de o parte, apare smerit, îşi face mea culpa când se referă la stângăciile textului său şi vădeşte gratitudine faţă de binefăcătorul traducerii sale, sponsorul îngăduitor şi mărinimos. Pe de altă parte, nu este nicidecum docil ori retras într-un con de umbră. Din contră, îşi argumentează ferm poziţia, luptă cu dârzenie şi îndârjire pe cât mai multe planuri: este simultan conducător de gazetă; militează energic pentru o teorie, ideologie sau doctrină în care crede cu tărie; ia parte în mod activ la lupta pentru unitate naţională; şi, nu mai puţin important, este pilon al mişcării culturale a neamului său, sau chiar motor al unei generaţii întregi.
În mod evident, cu referire inclusiv la paratextele traductive şi meta traductive, secolul al XIX-lea stă sub semnul exceselor. Balanţa între prea mult şi prea puţin se înclină aproape năucitor când într-o parte, când în cealaltă, făcând imposibilă misiunea observatorului din prezent de a şti ce e regulă şi ce e excepţie, ce are valoare şi ce este o izbucnire trecătoare. Desigur, în favoarea sa acţionează timpul, care a trecut prin tot soiul de site, mai fine sau mai permisive, faptele pe care istoria le-a consemnat de-a valma.”