Descriere
PREZENTARE CARTE
Manualul de istoria dreptului românesc se dorește a fi, înainte de toate, un instrument de lucru pentru cursurile și seminarele dedicate disciplinei opționale a cărei denumire o poartă în titlu. Istoria dreptului românesc este, conform planului de învățământ, o disciplină pe care studenții Facultății de Drept o pot alege în primul semestru al anului I, și are menirea de a-i familiariza cu limbajul unor instituții juridice cu care se vor întâlni de-a lungul întregului lor parcurs academic, la disciplinele de specialitate. Ea face trecerea de la studiul istoriei din gimnaziu și liceu spre studiul sistemului juridic românesc – profund legat de contextul istoric în care s-a format și a evoluat. Mutatis mutandis, poate fi considerată un cap de pod pentru multe din disciplinele studiate în anii de facultate, construind, pe temelia unor cunoștințe existente, pilonii înțelegerii instituțiilor juridice contemporane, prin raportare la originea, evoluția și rolul lor în societatea românească.
[DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]
Recenzii
Nu există recenzii până acum.